PNL a câştigat alegerile pentru Consiliul Local Cluj-Napoca cu 50% din voturi şi pentru Consiliul Judeţan Cluj cu 38 de procente, în timp ce Emil Boc a obţinut 68%, potrivit numărătorii paralele a PNL Cluj.
După aflarea primelor exit-poll-urilor, Emil Boc nu a venit cu liderii PNL la sediul partidului. Copreședintele PNL Marius Nicoară a declarat în schimb, că situația în județ este favorabilă, iar o surpriză ar putea fi chiar la Chinteni.
Candidatul independent la Primăria Cluj-Napoca Octavian Buzoianu a declarat după aflarea rezultatelor exit-poll-ului realizat de IRES la comanda Digi 24 că este mulţumit de scorul (8,8%) pe care l-a realizat şi de campania pe care a dus-o. El a atacat voalat partidele care l-au susţinut, precizând că scorul obţinut este de fapt "scorul proiectului său" şi nicidecum munca şi relaţiile partidelor.
Principalele institute de sondare a opiniei publice au făcut publice exit-poll-urile la ora 21.00, la închiderea urnelor. Prezenţa la vot în judeţul Cluj a fost de 44,87%.
Dacă la primele ore ale dimineții nu s-au înghesuit să voteze, spre după-masă clujenii au ieșit într-un număr mai mare la vot, pentru a-și alege reprezentanții administrației locale. De la viitorii șefi ai municipiului și județului, aceștia așteaptă rezolvarea problemei privind treficul din oraș și refațadizarea clădirilor.
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că aceste alegeri locale sunt importante pentru România în general şi că de la aceste alegeri începe schimbarea în ţară.
Candidata PPMT Bicskei Hedwig la Consiliul Local nu a fost lăsată să-şi facă poze în secţia de votare Acesta este al doilea incident de acest gen, după ce candidatul PMP la Consiliul Judeţean Cluj Cristian Iusco a fost la rândul său, împiedicat să îşi facă poze în incinta secţiei imediat după ce a votat.